András Kürthy

Regizor

Absolvent al Universității Eötvös Loránd din Budapesta, András Kürthy continuă să studieze muzică, muzicologie și artă teatrală în Budapesta, Roma și Milano, obținându-și doctoratul cu teza ”Istoria Casei Ricordi și rolul ei în istoria muzicii italiene din secolul al XIX-lea”.

În anul 1984 obține o bursă de studiu în Italia cu tema ”Casa Ricordi și importanța ei în istoria relațiilor muzicale dintre Italia și Ungaria în secolul al  XIX-lea”, iar între anii 1987-1988 obține o bursă de studiu ca regizor la Teatro Alla Scala din Milano (profesori Michael Bogdanov, Michael Hampe, Roberto De Simone, Luca Ronconi, Karl Heinz Stockhausen).

András Kürthy a fost membru în juriile concursurilor internaționale ”Francisco Vinas” (Barcelona), ”Bel Canto” (Antwerpen), ”Katia Ricciardelli” (Mantova), ”Lucia Popp” (Bratislava), ”Emmy Destinn” (Ceské Budejovice), jurii din care au mai făcut parte Joan Sutherland, Giuseppe Taddei, Juan Oncina, Irina Arkhipova, Jules Bastin, Magda Oliveo, Katia Ricciardelli, Ioan Holender, Berger Rudolf, Denes Gulyas, Kerstin Meyer.

A fost regizor asistent, apoi secretar general dar și director de programe la Opera de Stat din Budapesta, devenind în timp, colaborator permanent al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, al Rudas Theatrical Organization (California, Statele Unite ale Americii).

 

EXPERIENȚĂ  PROFESIONALĂ

 

1985-1992: Membru al Operei de Stat din Budapesta

1985-1987: Asistent regie-scenă

1988-1990: Secretar general

1991-1992: Director de program

1990 – prezent: colaborări permanente cu Opera de Stat din Budapesta

1991: colaborări cu Organizația Teatrală Rudas, SUA

1991-2000: a reînființat “Asociația Prietenii Operei”, Budapesta

1992:  “Simon Boccanegra”, G. Verdi, Opera Maghiară din Cluj-Napoca

“Trubadurul”, G. Verdi, Opera de Stat din Budapesta

Membru al Academia Scientarumet Artium Europaea, Salzburg – Viena

1993: “Directorul de teatru”, W. A. Mozart

“La serva padrona”, G. B. Pergolesi

1994: “Macbeth”, G. Verdi, Opera Maghiară din Cluj-Napoca

“Văduva veselă”, Fr. Lehár

Participă la organizarea concertului “Encore! 3 Tenors” în Los Angeles, SUA

1995: organizează Concursul Internațional de canto “Luciano Pavarotti”, ediția a V-a, fiind

director și membru al juriului în cadrul audițiilor din Europa Centrală

1996: organizează concertul ”The 3 Tenors”

1996-1998: Opera Viva Festival, Budapesta

1998: organizează turneul European al concertului “The 3 Sopranos”

1999: organizează concertul ”The 3 Tenors in Tokyo”

“Nabucco”, G. Verdi

2000: obține premiul “Ruzitska József”, Cluj-Napoca

2001: Viva Verdi!

participă la festivalul “Bartók-Verdi” cu opera “Simon Boccanegra” de G. Verdi

2002: “Turandot”, G. Puccini, Beijing

2003: “Directorul de teatru”, W. A. Mozart, Fót, Castelul Károlyi

“Venezia mia!” – expoziție de fotografie, Casa Kájoni, Budapesta

“Umbria, Terra di San Francesco” – expoziție de fotografie, Casa Kájoni,  Budapesta

“Ciao, Moscova!” – concert Luciano Pavarotti în Moscova

2004: “Venezia, Paesaggio dell’Anima” – expoziție, Institutul Italian, Budapesta

“Venice and Umbria” – expoziție de fotografie, Veszprém

“The faces of Venice” – expoziție de fotografie, Solymár

Colaborează cu Opera din Beijing

2005: proiect “Opera viva” pentru viitorul operei

“Don Giovanni”, W. A. Mozart, Institutul Italian, Budapesta

2006: Master Class în Beijing: “Aida” – G. Verdi, “La Traviata” – G. Verdi, “Puritanii” – V.

Bellini, “Boema” – G. Puccini

Opera Viva Studio, Budapesta

2007: “Don Giovanni”, W. A. Mozart, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

2008: “Nunta lui Figaro”, W. A. Mozart, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

2009: “Così fan tutte”, W. A. Mozart, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

2010: “Cenușareasa”, G. Rossini, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

2011: “Il caffé di campagna”, B. Galuppi, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

“Il mondo della luna”, J. Haydn, Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö

“Vissi D’Arte”, Cluj-Napoca, România

2012: Master class pentru tineri interpreți, Cluj-Napoca, România

“Elixirul dragostei”, G. Donizetti, Opera Maghiară Cluj-Napoca

 

REPERTORIU

G. DonizettiElixirul dragostei (Budapesta,1996, 1997; Cluj-Napoca, 2012)

F. LehárVăduva veselă (Esztergom, Castle Theatre, 1994)

W. A. MozartDirectorul de teatru (Kuwait, 1993; Budapesta, 1995; Fót, Károlyi Castle, 2003), Don Giovanni (Instituto Italiano, 2005; Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö, 2007), Nunta lui Figaro (Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö, 2008), Così fan tutte (Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö, 2009)

G. B. PergolesiLa serva padrona (Kuwait, 1993; Televiziunea ungară, 1995)

G. PucciniTurandot (Tibor Rudas Production, cu artiști chinezi)

G. RossiniCenușăreasa (Baroque Theatre of The Royale Castle, Gödöllö)

G. VerdiAida (Budapest Congress Center, 1993), Nabucco (Cluj-Napoca, 1999; Gyula Summer Festival, 2000), Simon Boccanegra (Cluj-Napoca, 1992; Sopron Festival Ungaria, 1993; Miskolc, 2001), Trubadurul (Budapesta, Margitsziget Open Air Theatre, 1992), Macbeth (Cluj-Napoca, 1994; Budapesta, 1998), Viva Verdi! (Cluj-Napoca, 2001)

SPECTACOLE ÎN LUCRU

B. BartókCastelul Prințului Barbă-Albastră

B. BrittenFiul risipitor (2014), The Burning Fiery Furnace (2014)

G. VerdiNabucco (Opera Maghiară Cluj-Napoca), Aida (Opera Națională Română Iași, 2013; Festivalul Iseum, Szombathely, 2013)

MEMBRU  ÎN  JURIU  LA  CONCURSURILE  INTERNAȚIONALE DE CANTO

Francisco Vinas, Barcelonacu Magda Olivero, Joan Sutherland, Giuseppe Taddei, Juan Oncina

Bel Canto, Antwerpen cu Irina Arkhipova, Jules Bastin

Toti dal Monte, Trevisocu Magda Olivero, Regina Resnik, Leyla Gencer

Katia Ricciarelli, Mantova cu Katia Ricciarelli

Placido DomingoViena-Pariscu Cristoph von Dohnányi, Ioan Holender

Luciano Pavarotti, Budapesta-Philadelphiacu Dénes Gulyás, Rudolf Berger

Lucia Popp, Bratislavacu Gundula Janowitz, Kerstin Meyer, Peter Dvorsky, Rudolf Berger

Emmy Destinn, Ceské Budejovice